Relatia cu partenerul de viata joaca un rol important in existenta fiecaruia. Modul in care oamenii relationeaza cu partenerul le influenteaza in mod semnificativ viata de zi cu zi. Astfel, o relatie de cuplu armonioasa va avea efecte benefice asupra ambilor parteneri, in timp ce neintelegerile pot conduce la deteriorarea starii generale de bine si la aparitia unor noi probleme si dificultati in alte sectoare (de exemplu: probleme in relatia cu copiii, tensiuni la locul de munca, tensiuni in relatiile cu alti membrii ai familiei, indepartarea de prietenii apropiati).

Un aspect important si cu un impact profund asupra vietii unui cuplu este comunicarea. Deficientele care apar în zona comunicării pot conduce la interpretarea gresită a dorintelor si intentiilor noastre. Astfel, partenerul va răspunde verbal, nonverbal sau prin actiuni conform cu ceea ce acesta întelege.

Sunt frecvente situatiile în care oamenii nu-si comunica deschis opiniile si asteptarile, considerand ca fiind normal ca partenerul lor sa gandeasca si sa actioneze in acelasi mod. Dar oamenii sunt diferiti si drept urmare actioneaza diferit, conform propriului sistem de credinte si valori. Se ajunge astfel la o serie de raspunsuri si atitudini neasteptate etichetate frecvent in mod negativ.

O alta credinta generatoare de probleme si conflicte este aceea conform careia o persoana care iubeste cu adevărat stie exact care sunt dorintele, preferintele si nevoile partenerului sau. In aceste situatii oamenii ajung deseori sa creada ca partenerul lor nu-i iubeste doar pentru ca acesta nu stie exact ceea ce ei isi doresc. Si in acest caz ne confruntam cu o eroare semnificativa si asta pentru ca nimeni nu poate ghici care sunt nevoile si dorintele unei alte persoane oricat de mult ar iubi acea persoana.

Problemele generate de o comunicare defectuoasa isi vor pune o amprenta negativa asupra vietii de cuplu. Consecintele tin de deteriorarea relatiei dintre parteneri si amplificarea starilor de nemultumire ale fiecaruia.

De remarcat este faptul ca o stare negativa ce apare la unul din parteneri îl poate influenta si pe celalalt. Astfel, dacă unul din parteneri se simte nemultumit de cererile sau raspunsurile primite va transmite in cele din urma si celuilalt aceeasi stare de nemultumire, ajungandu-se de cele mai multe ori foarte rapid la o stare de tensiune.

Cunoscand importanta pe care o are comunicarea si acceptand sa lucram la imbunatatirea ei putem schimba semnificativ dinamica cuplului nostru. Este important de stiut că putem invata sa comunicăm corect cu partenerul nostru, fara a fi agresivi, fiind in acelasi timp atenti atat la nevoile noastre cat si la nevoile partenerului. Invatand sa ne exprimam dorintele si sa discutam deschis si cu calm despre ele vom putea identifica cele mai potrivite solutii pentru ambii parteneri.

In felul acesta se poate deschide o poarta catre o viata mai buna, mai multumitoare alaturi de persoana aleasa.

Probleme de comunicare in relatia de cuplu