Cum comunicam cu persoanele pasiv-agresive care refuza dialogul

Persoanele pasiv-agresive obisnuiesc ca in momentele de suparare sa refuze dialogul cu cei pe care s-au suparat. Mai mult, atunci cand cei din jur insista pentru a-i convinge sa vorbeasca, ei se vor incapatana si mai tare.

Cum trebuie sa procedam cu aceste persoane cand refuza dialogul?

Mai intai pentru a putea dialoga si pentru a lamuri problemele, este important sa fim empatici, adica sa incercam sa ne situam pe pozitia celuilalt pentru  a intelege ceea ce simte si gandeste acesta. De asemenea, este necesar sa aflam care sunt motivele care l-au determinat pe celalalt sa refuze dialogul, intrebandu-l direct dar pe un ton calm si prietenos. Daca vom reusi sa empatizam corect, intr-un mod care nu presupune judecarea celuilalt, sansele de a relansa dialogul cresc semnificativ.

In timpul discutiei vom incerca prin intermediul intrebarilor sa obtinem informatii cu privire la ceea ce simte si gandeste celalalt. In cazul in care interlocutorul devine critic, ceea ce este posibil dat fiind faptul ca se simte frustrat, se recomanda sa ascultam cu atentie ce are acesta de spus si de sa acceptam ca in anumite privinte are dreptate. Comunicandu-i celuilalt ca suntem de acord cu o parte din afirmatiile sale, ca practic partial ii dam dreptate, acesta de cele mai multe ori se calmeaza.

Se poate intampla totusi ca interlocutorul sa ramana in continuare suparat si sa refuze sa ne vorbeasca. In acest caz vom fi nevoiti sa renuntam pe moment la dialog, insistand asupra faptului ca o anumita comunicare este necesara si ii vom propune acestuia sa discutam mai tarziu. In cazul in care raspunsul este in continuare negativ vom sublinia din nou importanta unei discutii lamuritoare la un moment dat.

Ex:     “Nu, nu vreau sa mai vorbesc cu tine nici acum, nici mai tarziu”.

          “Stiu ca esti suparat. Voi astepta o zi, doua si cand te vei simti pregatit sa vorbesti vom discuta impreuna. Exista unele lucruri pe care este bine sa le lamurim”.

Observatii:

  1. In primul rand este bine sa nu insistati ca persoana sa vorbeasca chiar in acel moment. Aceasta are dreptul sa fie singura si dreptul ei trebuie respectat.

  2. Nu procedati la fel, spunand: ”Bine, atunci nici eu nu mai vorbesc cu tine.” pentru ca astfel veti provoca un comportament de respingere din partea celuilat.

  3. Nu va lasati coplesiti de nervozitate si nu insistati ca persoana sa va vorbeasca imediat. Procedand asa nu veti reusi altceva decat sa-i dati satisfactie, pentru ca aceasta nu doreste decat sa va enerveze.

  4. Ramaneti calm si interesati-va folosind un ton bland si necritic de motivele supararii. In felul acesta veti facilita comunicarea si puteti avea sanse mari de reusita.

  5. Daca interlocutorul dvs. refuza in continuare sa va vorbeasca, cea mai buna solutie este sa amanati discutia pe mai tarziu.